…sau gargară. În funcţie de orificiul pe unde elimini producţia proprie de rahat.
Soluţia e recomandată purtătorilor de IQ în scădere, acestor veritabile aparate cu emiţător de raţionamente dotate cu baterii reîncărcabile pe bază de prostie, tinerilor cu cavităţi bucale atât de infecte că nu s-a inventat încă pasta de dinţi care să le redea prospeţimea…
Plină de compasiune şi dezgust ( da, ştiu că-i un amestec ciudat!) , am decis să le scriu astăzi celor care nu gândesc ceea ce spun – dar continuă s-o facă dintr-un respect strămoşesc faţă de calitatea care ne diferenţiază esenţial de animale – dulcele nostru grai!, celor care nu spun niciodată ceea ce gândesc cu adevărat de teamă că neconcordanţa cu unele „trend”- uri o să-i transforme în marginalizaţi ai mirificei societăţi actuale şi – nu în ultimul rând, celor care ştiu poate prea bine ce spun, ba chiar îşi calculează la gramaj mizeriile şi răutatea şi-o fac sub acoperirea gândirii simpliste care susţine că scopul scuză mijloacele şi eventualele victime colaterale…
Fac publică aşadar ciuda care mă cuprinde când îmi invadaţi Soarele interior şi-mi amintiţi cât sunteţi de mulţi şi de hotărâţi pe drumul vostru atent semnalizat – dar nu mai puţin greşit, când nu vă uitaţi în urmă să vedeţi dacă aţi lovit pe cineva când v-aţi aruncat inepţiile, când treceţi prin viaţă cu nasul pe sus şi spatele drept deşi aveţi pământ sub unghii de la cât v-aţi târât şi bătături în tălpi pentru fiecare om pe care l-aţi călcat în picioare…
În mod normal probabil că mi-ar fi fost milă şi-aş fi putut să fiu un biblic bun samaritean, dar voi n-aţi învăţat s-apreciaţi doar gestul căci n-are preţ la schimbul valutar.
Aşa că îmi rezerv dreptul uman să joc din când în când câte un Dart’s şi să arunc săgeţi cu generozitate către tabloul cu natură moartă care vă-nfăţişează ad-literam…
„Numai cei tineri mor buni…”
Dacă-ţi rămâne timp să-mbătrâneşti înseamnă că experienţa ţi-a dovedit deja inutilitatea încăpăţânării tale de-a face bine, de a-ţi păstra somnul liniştit şi conştiinţa curată, de-a ţine drumul drept chiar daca-ţi sângerează tălpile…
De la un anumit punct încolo paşii-s corecţi doar dacă presupun schimbări radicale ale direcţiei de mers, pentru succes nu se mai munceşte ci se trişează calculat iar norocul e o variabilă care-i urmăreşte mai mult pe oportunişti decât pe cei care-au mâncat din oliţă când erau mici.
Oameni atent „plantaţi” în evoluţia ta ca fiinţă cerebrală au să-ţi desfiinţeze treptat ifosele de intangibilitate morală şi-ai să înţelegi destul de târziu că nu mai e spaţiu în istorie pentru super-eroi.
Ai să fii Rău ca să îţi fie Bine şi-n ordinea lucidă a amneziilor impuse – prima trădare conştient indusă va fi nerecunoaşterea de sine.
Ai să te faci că nici n-ai fost şi-ai să te strâmbi reproşului celor mai visători, iar când să pleci vei pleca odihnit căci ai zis „Pas” războiului cu Vântul şi cu-ale lui nemuritoare Mori…
N-ai să regreţi nimic şi n-ai să te-ntrebi dac-ar fi fost mai bine altcumva căci până la concluzia finală tot ce-ai să întrupezi n-o să fii TU ci munca prost executată a altora…
Din Bun în Rău, în Ignorant şi Gol, exemplu tău o să servească drept Călău speranţelor deşarte pentru care o sa lupte vreun biet nevinovat increzător…
Ne-a plăcut la nebunie localul… Am fost Sâmbătă seara şi era deja aranjat pentru o nuntă iar partea de pe terasă e absolut divină… De la aşezarea meselor în amfiteatru ( pe care nu am mai văzut-o nicăieri!) la balcoanele de lemn de deasupra ringului unde e loc cu generozitate să se aşeze mese, de la micuţa cascada de lângă scările ce te duc pe balcon la torţele ce luminează cu flacără naturală şi până la florile aşezate aparent neintenţionat dar suficient de evident să sugereze cum se împleteşte natura cu omul şi evenimentele fericite din viaţa sa…
Lemn şi piatra şi verdeaţă… Ca un han din poveşti! Mai frumos decât mi-am imaginat că mi se va întâmpla vreodată, deosebit de tot ce-am scotocit prin jur şi toate astea într-o zi de 23… Ca şi ziua mea de naştere! (Decembrie 
)
Sunt fericită şi-mi doresc să iasă totul perfect, ştiu că nebunia de abia începe şi-s nerăbdătoare să mă las devorată de ea până la ultimele broboane de energie pentru că ce plănuieşti să ţi se întâmple o singură dată în viaţă trebuie să iasă cel puţin minunat…
Am găsit două filmuleţe de prezentare, vă las să aruncaţi un ochi dar vă previn… filmu-i moft, să vezi natur!
Plus că, sub bagheta magică a simţului meu estetic şi în complicitate voită cu oameni dragi şi buni o să-i dăm şi-o nuanţă personală care să strige lumii povestea noastră de iubire…
E ultimul post despre pregătirile de nuntă până pe la anul, vă promit că de mâine revin la ale mele noi vechi poveşti şi vă cer sub semnătură să continuăm la braţ paşii mărunţi dar siguri pe-acest Pavaj de Catifea…
Ce ziceţi, primiţi?
Click aici… Restaurant POPAS CISMEA Constanta
Asta aşa, de Campanie Electorală… “Succesuri!”
DIANA KRALL!
22 Noiembrie 2009, Sala Palatului.
Ne vedem acolo!
Este primul artist de talie internaţională la care reuşesc să ajung în Capitală şi-s entuziasmată teribil pentru că muzica de calitate începe să facă paşi micuţi şi către uitata Românie… Iar eu o sa fiu acolo să văd, să aud, să simt…
Evenimentul are loc Duminica şi-o să cam fim ameţiţi de nesomn a doua zi la birou, dar sunt sigură că să n-o să ne pară rău!
Promit să mă întorc cu poze, să spună ele pentru mine ceea ce probabil că-mi va fi destul de greu de descris în cuvinte…
P.S. Ideea de a merge şi surpriza confirmării că vom fi acolo i-au aparţinut dragului meu drag. Te iubesc frumosule!
Oare de ce exista atatea organizatii impotriva hainelor de blana si nici una impotriva hainelor de piele?
Probabil pentru ca e mai simplu sa hartuiesti femeile bogate decat gastile de motociclisti…
Via YM!
Despre oamenii mărunţi ca stare şi ca port şi înaltele lor idealuri au scris mereu istoriei tot felul de iscusiţi într-ale cuvântului şi pe ici – colo şi câte un liber-cugetător comun, mâhnit de-a lor poate prea multă cutezanţă sau răbdare.
De încrederea în propriile forţe, încredere cu care păreau să-şi cumpere nemurirea au râs ocupanţii primelor locuri de pe margine şi pentru curajul fiecărui „prim pas” i-au adorat timizii, tânjind după un strop din nebunia ce părea să-i însoţească zi de zi…
Despre ceilalţi însă ştiu numai pruncii obraznici, căci pe ei ii folosesc mamele drept exemple, mai ştiu bătrânii pentru că uită selectiv (deşi susţin că nu!) şi tot pe ei se luptă istoria să nu îi mai repete…
Pe ei, aceşti iluştrii anonimi, concepuţi la beţie şi născuţi obosiţi. Prea obosiţi să lupte, prea obosiţi să le mai pese. Autosuficienţa e picătura de arsenic pe care şi-o pun singuri şi conştienţi în ceaiul de dimineaţă fără să dea crezare dovezilor ce-l proclamă drept otravă. Se dau bătuţi de la prima zgârietură, îi doboară loviturile sub centura cu care îşi ţin legate principiile într-un mănunchi sărac şi au deprins arta văicăritului cum au deprins-o strămoşii noştri pe a olăritului.
E tot timpul loc de învinuit societatea, datinile şi neamul când „depăşirea propriilor limite” înseamnă pentru unii două clase primare în plus faţă de pregătirea pe care o au părinţii lor.
E loc de militat de-ndată ce-au descoperit cuvântul „discriminare”- chiar dacă n-au avut timp să citească toată explicaţia din DEX, e loc de autocompătimire şi promovare a unei imagini lacrimogene.
E loc pentru că nu se mai ard pe rug mincinoşii, nu se mai exilează puturoşii şi-n marea sală de spectacole a lumii dacă n-au toţi un scaun să se-aşeze, pe scenă încap îngrămădiţi în comedie şi cei fără vreo urmă de talent…
Dragilor şi în special dragelor am nevoie de ajutorul vostru preţios… Vă povesteam săptămâna trecută că am avut partea de cea mai frumoasă zi din viaţa mea…
Nu, nu vă scriu să vă rog să-mi alungaţi starea de euforie în care plutesc de atunci (e prea frumoasă s-o vreau plecată!) ci să vă cer părerea în legătură cu câteva modele de rochiţe asupra cărora ne-am oprit – eu şi scumpa mea domnişoară de onoare! – după îndelungi căutari (hehe, noi ne uitam pe rochii dinainte să fim cerute! I think all girls do that:-D).
Dacă mă intrebaţi pe mine, toate au ceva deosebit, toate-s fine şi faine şi le-aş vrea, pe rând, pe fiecare dintre ele! Voi ce credeţi că se potriveşte cu interiorul meu sufletesc de… catifea?
Sau poate aveţi şi alte sugestii! Sunt deschisă la idei…
Vă imbrăţişez!
Laura
Primul guest-post a fost la Arhi, al doilea la Zoso şi azi.. nr3 la Victor Dulu. Click aici ca sa citesti! Dacă am uitat pe cineva aştept să mă trageţi de urechi… 
Later edit : In tineretile mele timpurii intr-ale blogeritului am mai avut si pe blogul lui Cineva si pe al lui Marius Nicolescu.
