Discurs pentru Cursul Festiv

Gluma mea cu “modelul de discurs pentru cursul festiv” e cea mai populara cautare pe blog in perioda asta a anului.

Titlul e un exemplu perfect despre cum functioneaza traficul atunci cand cuvinte cheie il compun.

De aceea si pentru ca s-au suparat destui ca clickul le-a fost irosit cu o poanta rasuflata (recunosc!), am vrut intial sa postez vreo jumatate de pagina care sa le stea drept muza, ca tare multi par sa se gaseasca in impas. Dar m-am razgandit.

Mi-am amintit ca nu-I nimic mai frumos ca randurile scrise din inima si ca atunci cand vine vorba de cele “5 minute de celebritate”, cel mai fain e sa iti apartina in totalitate.

Discursul de la cursul festiv nu-I musai un amalgam de cuvinte pompoase, nu trebuie sa inunde audienta in lacrimi sau sa le inroseasca obrajii cu sughituri de la prea mult ras! Ci o combinatie simpatico din toate trei! Trebuie sa fie acele cateva ganduri ale tale la sfarsit de ciclu scolar. Fie ca-I vorba de scoala generala, de liceu sau de facultate. Cu siguranta pleci cu niste amintiri memorabile, cu niste concluzii, cu niste nopti pierdute incredibil de tampit prin sesiune si cu niste “n-am sa uit niciodata faza aia cand…”

Nu trebuie sa impresionezi pe nimeni. Nu mai trebuie. Ai facut asta déjà. Daca ti s-a propus sa reprezinti o generatie spunand cateva cuvinte, cu siguranta nu te-ai pierdut in multime. Nefiind un anonin prin definitie, de ce ti-ai printa un discurs de pe net, vorbind in gol despre realitati general valabile? Si-n plus, daca te trezesti c-a mai gasit si altcineva “inspiratia” ta si-o sa pari un caraghios repetand aceleasi idei?

Pune pe tapet experiente ta, mandreste-te cu ea. Nimeni nu va stii s-o faca mai bine. Free style is the best. Sigur, nu-I momentul sa rememorezi bautele din camin sau chiulul meticulous organizat, dar cum in fata ta sunt oamenii cu care ai impartit cei mai frumosi ani din viata, aplauzele se vor indentifica individual cu ceea ce reprezinti tu insuti pentru ei, nu pentru cat iti sunt de colorate propozitiile.

Recomandarile unui fost “Maestru de Ceremonii”? Cand vor sta in fata ta cateva sute de persoane, ai sa uiti orice ai avea scris. Asa ca vorbesti din inima. Lasa-I pe ei sa te inspire, sa te asculte, sa te admire. Sentimentul e ceva de nedescris!

Eu am facut asta si-mi tremurau genunchii de emotie. Imi amintesc de parca a fost ieri! Dar “Centrul Atentiei” e cel mai puternic energizant, cel mai fericit loc de pe Pamant, cea mai interesanta postura. N-o cunosteam la acest nivel pana atunci desi pot spune ca am fost un fel de “domnisoara popularitate” in facultate, niciun coleg fiind in stare sa sustina ca nu-mi recunoaste dintr-o mie, rasul galagios!

Asadar si prin urmare, lasati-va purtati de vant! O sa zambiti atat de larg privind inapoi c-ar fi pacat sa nu va puneti amprenta pe minunatul moment!

Ramaneti cu bine dragilor!

Deja vu

Am fost atata vreme o furtuna in cuvinte c-am imbatranit asteptand sa emotioneze daca nu sa ravaseasca pe cineva, ca un monument de rabdare si de incredere in faptul ca tot raul merge cu siguranta, inspre bine.

Am invatat ca atunci cand crezi ca nimic nu te mai poate surprinde, inexplicabilul iti demonstreaza aproape stiintific ca cel mai bine te pricepi sa te inseli.

Nu-s oamenii de vina pentru dezamagirile mele. N-au imaginat ei portrete invizibile in jurul unor trasaturi marunte, nu mi-au oferit ei desarte iluzii si efemere promisiuni. Am construit cu o constiinciozitate de Mester Manole inaltimea unor asteptari si-apoi dezagregarea acestora mi-a maruntit sufletul cautand vinovati.

Sunt inca multe lucruri carora nu le-am gasit explicatie si atitudini care imi sfideaza logica, dar ce pot cere unor oameni care nu stiu sa comunice? Sau mai bine zis, care nu vor sa comunice? Ce pot intreba eu daca nici macar nu mi se raspunde la salut? Nimic.

Am sa las Timpul sa-si imparta lectiile si tacerile sa domoleasca furtuni. Astazi ca si maine si mereu, dragutul de el le va aseza pe toate. Am incredere ca toate se distribuie, pana la urma, “dupa zambet, dupa cant, dupa suflet, dupa gand”.

Nu mai am vreme de irosit cautand oamenii de altadata in metamofozari ale dansilor in prezent. Si nici energie sa inteleg. Doar mai notez din cand in cand aici, ca nu cumva sa uit. Sper sa nu va fie prea mare supararea!

Va imbratisez cu drag!

Vintage Love

Nu-i asa ca mi-ar sta bine cu niste ochelari supradimensionati?

Gand la gand

Azi dimineata, citind la Ioana ce i-a adus sotul ei din delegatie, ma gandeam ca la reviste nu s-a gandit niciodata tanarul meu domn, atunci cand mi-a adus ceva din deplasarile sale!

Ei bine, nici n-am putut sa ma dezmeticesc bine si sa las gandul sa se aseze ca aveam sa aflu ca o revista de moda lifestyle, direct din Chisinau, ma asteapta acasa! V-am povestit pe Facebook ca sotul meu a avut o vizita importanta la oficialitatile din Constructii de acolo, nu? Link aici, daca inca nu ne-am imprietenit si acolo! Asa ca revista e chiar din curtea Ministerului!

Din pacate singurul rand in engleza din frumusetea asta de Moldova e “Russian is the language of Luxury”, scris in stanga sus, pe coperta!

Am cautat pe internet si se pare ca numele revistei e Europa. Daca stie cineva Limba Rusa, poate-poate ma ajuta!

Pana atunci, o sa rasfoiesc minunatia care da nastere unei colectii internationale, uitandu-ma doar la poze.

O chestie de perspectiva

13 Mai

Imi pare rau draga mea ca astazi nu sunt langa tine. Mai ales azi.

M-am gandit la tine si pe 7 Ianuarie, pe 7 Martie si-n toate zilele importante din viata ta. Pentru ca ai fost mult prea multa vreme parte din mine. Si-ti stiu toate sarbatorile ca pe ale mele, pentru ca iti cunosc toate bucuriile, toate tristetile. Sau mai bine zis, ti le cunosteam.

Astazi, mai mult decat oricand, imi pare rau ca nu e umarul meu cel pe care plangi. As fi vrut ca viata sa ma pastreze acolo, langa tine, asa cum se asteptau toti cei care ne-au cunoscut impreuna. Si randurile pe care le scriam fix acum un an sa le fi putut spune intr-un mesaj pe care sa ti-l arate bucuros, cum facea si altadata.

Imi pare rau ca n-am stiut sa fim “pentru totdeauna”, ca nu ne-am lasat timp sa crestem inainte sa ne promitem batraneti comune.

As fi vrut sa fiu mai putin mandra si incapatanata iar tu mai putin delasatoare si indiferenta, mi-ar fi placut ca macar una din noi sa nu renunte. Si prietenia noastra sa sfideze viata, sa bata filmul. N-am fost indeajuns de puternica, iar tu, probabil, suficient de motivata.

Am ales sa-ti scriu, ai ales sa nu-mi mai vorbesti. Si-au trecut vreo 3 ani asteptand sa dai foc scrisorilor mele. Am hotarat sa uit si sa-ti redau un loc in cotidianul meu, ai ales sa te faci ca nu ma vezi cand ne intalnim pe strada si persoana care te insoteste e “the better me”. Numai atunci.

Imi pare rau ca n-am avut rabdare sa las timpul sa vindece tot si mi-am golit fiinta de atata “eu”, incercand sa inteleg. M-a depasit situatia din toate unghiurile si-am dus o lupta cu tine care era de fapt o lupta cu mine insami.

Stiu ca ti-am mai promis de un milion de ori, dar acestea chiar sunt ultimile mele randuri adresate tie. Trebuie sa fie! Te rog sa nu te mai intorci niciodata aici, cautandu-te.

Imi pare rau ca nu sunt langa tine astazi, imi pare rau pentru tot.

Ramai cu bine draga mea,

Lil’sis

Sunt ceea ce-mi doream sa fiu

Nu, nu chiar de cand zambetul imi depasea marginea masutei din sufragerie. Ci cam de cand invatasem sa proiectez in viitor traiectorii de-o viata, de cand imaginatia planuia cuminte un generos desfasurator de poveste.

In adolescenta s-a infiripat in mine gandul ca trebuie sa fiu Inginer si-am crosetat la gandul asta pana am iesit de pe bancile facultatii purtand la ceremonia de absolvire o casca in loc de toca. Am stiut inca din clasa a 10-a ce vreau sa fac pentru tot restul vietii si ambitia nu m-a lasat sa deviez desi nu putine mi-au fost tentatiile.

Mi-am promis c-o sa ma casatoresc din dragoste [si numai pentru asta!] iar Universul mi-a ascultat dorinta ca unei Imparatese. Am cunoscut barbatul perfect pentru mine in locul unde m-am dus sa cimentez constitutia Inginerului de care va povesteam mai sus si Stelele au plamadit sa ne daruim unul altuia eternitatea. Stiti tot déjà, ca niste mentalisti, pentru ca v-am permis foraje sufletesti chiar aici, in Realitatea mea Virtuala pavata-n Catifea.

Am prieteni minunati si desi nu-s aceiasi cu care proiectam sa-mi cresc copiii in liceu, singura nu m-am simtit niciodata. Am intalnit si schimbat pe scara importantei tot felul de oameni, m-au cunoscut si transformat tot felul de caractere. Tututor, fara exceptie, le multumesc. Astazi n-as mai putea spune cu aceeasi mandrie ca sunt ceea ce-mi doream sa fiu, daca n-ar fi fost ei sa-mi ofere gratuit lectii despre morala, despre omenie, despre cat de usor se devalorizeaza investitiile sufletesti.

Inca rad cum stiam de atunci s-o fac, cu pofta omului care stie sa planga si fara lacrimi, inca-mi scriu pe hartie (virtual, tot mai des!) suferintele netratabile cu crema de galbenele si, nu in ultimul rand, inca imi recunosc greselile cu credinta ca intr-o zi voi inceta sa le mai repet.

Sunt ceea ce-mi doream sa fiu! Si- o sa raman asa putin peste tarziu!

TU esti ceea ce-ti doreai sa fii?