-
Familia Smith nu avea copii si s-a hotarat sa foloseasca un tata surogat pentru a-si putea intemeia o familie.
Intr-o zi, cand “tatal” trebuia sa vina, dl. Smith o saruta pe sotia lui si spune:
“Hai ca eu am plecat. Tipul cu pricina trebuie sa vina dintr-o clipa in alta.”
- “Buna dimineata, doamna. Nu ma cunoasteti, dar am venit ca sa…”
- “Oh, nu e nevoie sa imi explicati. Va asteptam”, il intrerupe d-na Smith
– “Chiar asa?” intreaba fotograful. “Pai atunci este foarte bine! M-am specializat pe copii.”
-”Ce bine. Dar va rog, intrati si luati loc. Cu ce incepem?” intreaba d-na Smith, rosind.
- ”Lasati totul in seama mea. De obicei eu incerc doua in cada, una pe canapea si poate cateva pe pat. Uneori si pe jos in sufragerie e distractiv; ai mai mult spatiu.”
-”In cada, pe jos in sufragerie? Acum nu ma mai mir ca n-am reusit sa fac nimic cu Harry.”
- “Sa stiti doamna, ca nici unul dintre noi nu va poate garanta ca de fiecare data iese bine. Dar daca incercam pozitii diferite, sunt convins ca veti fi multumita de rezultate..”
- “Sper sa terminam repede” suspina doamna Smith.
- “Doamna, in domeniul in care lucrez, e nevoie de timp. As vrea eu sa termin in cinci minute, dar n-ati fi multumita, sunt sigur de asta.”
– “Mie imi spuneti?!” exclama d-na Smith.
-”Fotograful isi deschide servieta si scoate un portofoliu cu pozele cu copii facute de el.
- “Acesta a fost facut pe acoperisul unui autobuz din centrul Londrei.”
- “Doamne fereste!!” exclama d-na Smith.
- “Si gemenii astia au iesit destul de bine daca ma gandesc cat de greu am lucrat cu mama lor.”
-”Fotograful ii da d-nei Smith poza.
- “Si ziceti ca era greu cu ea?” intreaba d-na Smith.
- “Da, foarte greu. Pana la urma am dus-o in parc ca sa facem treaba cum trebuie. Oamenii se tot imbulzeau care mai de care ca sa vada cat mai bine. Si asta mai bine de doua sau trei ore. Mama tot tipa si se agita. Cu greu am reusit sa ma concentrez. Apoi s-a lasat intunericul si am inceput sa ma grabesc. Pana la urma, cand veveritele au inceput sa-mi roada echipamentul, l-am impachetat si gata.”
-” D-na Smith face ochii mari. – “Vreti sa spuneti ca v-au rontait, aaa……echipamentul?”
- “Exact. Ei bine, doamna, daca sunteti gata, eu imi instalez trepiedul ca sa putem trece la treaba.”
- “Trepiedul??” d-na Smith e din ce in ce mai palida.
- “Oh, da, trebuie sa folosesc un trepied ca sa-mi sprijin obiectul muncii.
-”E prea mare ca sa-l tin in brate in timp ce ma pregatesc sa trec la actiune.
-”Doamna? Doamna?….. Aoleu, a lesinat!”
pentru-o minune
…unui minor.
Las dreptul meu de vot drept moştenire preţioasă unui tânăr ales pe sprânceană după criterii subiective căci el măcar va alege să-i contureze valoarea cu încrederea că face pasul corect.
O va face greşit şi semi-inconştient pentru că îi va fi întunecată judecata de speranţa în mai bine şi de entuziasmul primei decizii la care –statistic vorbind – va lua parte, însă o va face crezând orbeşte în promisiuni îmbrăcate de cuvinte alese, ii va mustra c-o dojană fermă pe cei ce se încăpăţânează să nu-şi folosească dreptul constituţional şi o să înveţe dur – dar sigur! sensurile ascunse ale responsabilităţilor din categoria „ 18 + ”.
Ii las lui ştampila mea din turul doi pentru că mi-e dragă ca o poză veche din copilărie inocenţa ce-i face sângele să fiarbă-n vene şi să-i coloreze-n rozaliu obrajii atunci când apără dreptul românului de rând de a-şi proteja ţara şi pentru că mie mi s-au cam scufundat corăbiile cu optimism – vechi mijloace de trafic cu combustibilul ce mi-a făcut atâta vreme mecanismul interior să funcţioneze .
Am nevoie să-mi uşureze careva sentimentul de vinovăţie întreţinut regeşte de-o delăsare prea nouă s-o pot da afară pe motiv de deranj şi-mi trebuie un tânăr care să primească dreptul de vot cum o făceam şi eu acum câţiva ani – fără să ştie că niciun cadou nu-i cu adevărat gratuit… Niciodată!
Caut aşadar posesorul unei doze de tinereţe fără experienţă, suflet înflăcărat de lecţiile unui curs de istorie cosmetizat de prozatori iscusiţi, un copil nepriceput într-ale mârşăviilor şi-ale mârşavilor care să debordeze de energie orientată iniţial neorganizat şi neproductiv, cu o conştiinţă curată în curs de pătare, nebunie flămândă de fapte eroice şi de-o inteligenţă care să-i permită mai târziu să-şi măsoare realistic greşelile… Asta aşa, d-amorul contorizării.
Caut, dar găsesc? Să-mi daţi de veste voi…
…dar azi, pentru că-i ziua ei şi că-i o doamnă respectabilă în etate hai să uităm pentru o clipă ce nu ne iese să iertăm, să-i spunem “La mulţi ani” ca ş-altă dată şi-n cinstea dânsei o carafă cu vin fiert să închinăm!
Dear God,
So far this year you have taken away my favorite dancer – Michael Jackson,
my favorite actor – Patrick Swayze,
my favorite singer – Stephen Gately
and my favorite actress – Farah Fawcett.
Just so you know, my favorite politician is Mircea Geoana.
Via YM, de la Daniel
Sunt de ajuns 2-3 videoclipuri via Youtube să te catalogheze un trecător mustind de nerăbdare drept om lipsit de vreo părere cât de cât argumentată, de vreo asociere plănuită de cuvinte care s-aducă a raţionament sau chiar o nevinovat de bine organizată dezordine care s-ascundă lumii rămăşiţele de luciditate-n stare pură ce reprezintă marele tău secret ruşinos.
Impresiile greşite sunt cele mai de durată chestii realizabile-n câteva secunde, căci au rădăcini născute din impulsuri şi-s întreţinute într-ale creşterii p-aceeaşi traiectorie de-o încăpăţânare comodă celor ce nu-s deschişi schimbărilor radicale.
Şi-n fond, cui mai poţi cere Timp, oricât de important ar fi să se oprească chiar şi-o vreme scurtă-n loc şi să s-ocupe amănunţit de scormonitul răzleţ al sertăraşelor tale pline de conştiinţă, amintiri şi nimicuri de-o notabilă consistenţă? Nimănui, desigur. Căci nu-ţi doreşti să se oprească careva la cerere, sau mă rog – nu la a ta, ci printr-o minune a selecţiilor naturale să te găsească întâmplător ş-apoi să crească-n fiinţa sa o curiozitate nepretinsă dinadins şi dinainte, pentru ca satisfacţia descoperirii să nu-i fie umbrită de vina vreunei iniţiale recomandări.
Ş-aşa, aşteptând ce eşti prea mândru să ceri, sperând că o să înţeleagă cineva fără explicaţii că eşti colajul unor zile când mai bune, când mai rele, ale unor glume când proaste şi nevinovate, când bune şi prost interpretate, buchet ciudat de zâmbete şi lacrimi, laşi uşa deschisă şi pentru cei ce bagă numai nasul şi calcă pragu-n vârfuri de pantofi tociţi, fără să intre şi celor care se descalţă voluntar, fără să bănuiască că-i aştepţi cu papuci pufoşi şi-o cană de cacao caldă care să-i pregătească de poveşti…
N-aţi înţeles care-o fo’ baiu? Nu-i nimic… Oricum nimeni nu e ceea ce pare.
A doua şi ultima cu muzică. Promit! Hai că oricum nu mai pusesem de multişor nişte zdranga-zdranga să vă dezmorţiţi fesierii…
ENJOY!
