Povesti sezoniere ale… nimanui.

S-ar putea sa nu ramana nimic nepovestit sau poate am sa-nvat cum se deseneaza sentimentele daca am sa ma-mbolnavesc intr-o buna zi de Tacere…

Poate te vei întreba de te-am ascuns printre randuri s-ai sa-ti cauti amprenta pe scrisorile mele fara destinatar sau poate ai sa-ti agasezi permanent Postasul abia cand eu voi fi uitat sa scriu…

Poate o sa ne intalnim intamplator si-ai sa-ti spui în gand ca nu ti-am parut niciodata mai frumoasa sau poate ai sa-mi eviti privirea de teama c-as putea s-aud ce nu rostesti… Ca altadata.

Poate o sa iti para rau, poate-o sa-mi para bine ca regreti, poate-o sa-ti fie dor, poate-am sa uit si n-o sa ma simt vinovata pentru asta niciun pic…

Probabil c-ai sa taci sau poate o sa umplii golul conversatiei cu amabilitaturi, probabil c-am sa tac sau n-ai s-auzi ce spun si ai sa ma gasesti straina amintirii ce-o pastrai…

Tu ai sa spui ceva haios si rasul meu contagios o sa-ti renasca gandul cum ca-s faină tare când sunt vesela iar cand am sa-ti zambesc politicos o sa te bucuri nerostit c-am invatat s-accept un compliment si fara sa rosesc…

Eu voi ramane EU - desi nu m-ai gasit de doua ori aceeasi, iar de Craciunul viitor tot „ce-ar fi fost daca…?” te vei intreba, Povestile au sa ramana tot Povesti desi nu tu esti Printul meu si nici eu nu-s Cenusareasa ta…