Pasi marunti
Ca-n fiecare proaspat inceput de toamna imi simt pasii dornici sa striveasca frunze uscate, mi-e dor s-adun castane, s-aduca vantul in esarfa lui parfum de ploi cuminti si timp destul pentru cuvinte, pentru degetele pline de cerneala ale primilor scolari, pentru vara care pleaca fara regrete, cu nonsalanta-i de turist… In timp ce se stingeau printre stele artificiile unei veri colorate, am invatat sa-mi iau „Ramas bun’’ prea devreme si prea dureros de la oameni despre care nu-mi amintesc decat lucruri minunate, mi-am rascolit sufletul cautand explicatii divine pentru realitati umane de neinduplecat si-am pastrat pentru viitor doar nevoia nebuna de-a ierta si a cere iertare, cat inca nu e prea tarziu. Dincolo de orgolii, de unghiurile ascutite ale fiecarei povesti, de suferintele proprii pe care nu le resimtim decat exacerbat, dincolo de toate micile rautati constiente sau inconstiente si de prea putinele supradoze de sinceritate, Timpul – cu ale lui tentacule letale, ne poate sugruma eternitatea inainte s-avem vreme de razgandeala ce-o pastram pentru „momentul potrivit”. Ma ingrozeste gandul ca pot pierde clipe intregi de zambete largi pe cate un „imi pare rau’’ nespus sau neprimit la timp sau ca pot pastra prea multa vreme amintrile triste, lasandu-le uitarii pe toate celelalte! Primul rand pe care l-as rescrie diferit poarta semnatura diforma a tineretii grabite, scrisul dezordonat de emotivitate si incarcatura conversatiilor nepurtate, a scrisorilor netrimise, a durerilor inchise in custi si hranite cu tacere. Imi pare rau ca doar atat am stiut, ca doar atat am lasat sa respire, c-am consumat materiale sufletesti pana la epuizarea stocului si, mai ales, ca n-am dat linistii un petic de pamant, sa rodeasca! A fost lectia mea, invatata dur, despre oameni si viata! Imi pare rau ca n-am stiut sa fiu eu „omul bun” si ca am ridicat spranceana inaintea coltului de gura – in semn de zambet! Imi pare rau ca n-am stiut sa-mi para rau la timp! O fi tarziu?
madame, ai schimbat tema blogului … n-am zis nimic; acu’ vii cu texte din astea … zic si io: depresia iese cu o vodca mica pe stomacul gol
Monsieur, eu ce sa mai comentez despre dumneata care nici cu o vodka mica pe stomacul plin n-ai reusit sa te reapuci de scrisul cela, stim noi unde!
Stai linistit, la mine trece cu apa plata!Curand!:))
P.S. Ce-i cu tema blogului, nu-ti place?
stim noi unde a murit, acu’ am ramas doar cu fotografia si nici asa nu-mi ajunge timpul
imi place tema blogului dar nu cred ca te reprezinta: e prea gris cu negru; eu inca te vad in culori vii
Ai dreptate! Am sa revizuiesc curand, dar nu ma pot decide inca ce sa aleg! Am vrut o schimbare brusca si modificari putine, caci n-aveam vreme de umblat la aspect. O sa-l “laurizez” inapoi!:))
dap, laurizeaza-l si tine cont ca verdele merge bine cu albastru
Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.
Multumesc frumos! Bine ai venit si sper sa nu pleci curand!
Te prinsese spam-ul si de aia am raspuns mai devreme!