Skip to content

Tie, noua…

Noiembrie 1, 2007

Motto : Tăcerea lasă adesea drum liber imaginaţiei… Iar asta nu e întotdeauna de bine.

Urăsc pozele atunci când îţi alină dorul de mine… Le urăsc pentru că mă poţi privi în ochi fără să citeşti în ei ceea ce buzele mele nu vor avea Niciodată curajul să-ţi spună…

Mi-ar plăcea… să te pot privi atunci când dormi iar neliniştea să-ţi trădeze dorul de mine. Să-ţi simt privirea urmărindu-mi zâmbetul, puţin tristă ca acum nu mai e pentru tine… Sau doar pentru tine.

Să te doară prezenţa mea mai mult decât absenţa ca atunci când preferi lipsa unui lucru pe care nu îl poţi avea… Să cunoşti fericirea deplină dar să-ţi lipsească zilele de tristeţe numai pentru cum reuşeam să ţi-o alin Eu…

Iar Tăcerea, tăcerea mea să te macine încet, ca întrebarile cărora nu le poti găsi răspunsul.

Vreau să Visezi. Iar visele tale să capete curând palpabilitatea Realitătii. Dar să nu simţi nici o clipă nevoia să-mi împărtăşeşti bucuria ta. N-am să mai fiu  acolo unde m-ai lăsat când te vei întoarce…

Şi sa nu regreti. Va fi cu siguranţă Prea Tarziu. Amintirile nu dor. Dacă ar mai durea încă, n-ar mai fi amintiri… Ar fi prea vii pentru neiertătorul Trecut. Insă nu e cazul tău. Tu eşti o amintire acum…

Iţi doresc să cauţi cu persuasivitatea unui dependent sărutul, îmbrăţişarea, sufletul omului care te-a iubit cândva. Şi abia atunci când obosit de atâtea căutări deşarte, te vei odihni în bratele oricăreia, să înţelegi ce ai pierdut… Să ai puterea să arzi pozele care-ţi amintesc de mine dar să te urmarească obsesiv râsul gălăgios, trupul care tremura încă în prezenţa ta, zâmbetul despre care spuneai că îţi lumineza ziua…

Să-ţi lipsească parfumul, fineţea mâinilor ce-ţi mângâiau odinioară chipul şi soarele dimineţilor în care  primul gând te trimitea la mine… Povestea de dragoste, tot ceea ce a fost şi… ceea ce ar fi putut să fie!

Să te gândeşti la  mine atunci când vezi copii amintindu-ţi cât îi iubeam, când mergi la teatru sau doar să priveşti Marea… Vanilia şi verdele, râsul contagios, ploaia, curcubeul şi încăpăţânarea-mi specifică, fuga din faţa aparatului de fotografiat, inimioarele şi… toate celelalte ! Să-ţi amintească de mine când tot ceea ce-ţi vei fi dorit  va fi să Uiţi…

Să aştepţi atâta timp un semn de viaţă încât, atunci când într-un târziu ar mai sosi, l-ai percepe mai mult ca pe un semn de… de moarte. Aşa cum mi s-a întamplat mie cu tine…

Să ne întâlnim peste ani şi să regreţi că băieţelul care mă ţine strâns de mână nu-ţi spune ţie “tati”…  Să schimbăm amabilităţile de rigoare, să povestim puţin – cum le sta bine unor oameni care au împărţit cândva acelaşi suflet şi să ne luam la revedere cu promisiunea că vom rememora amintiri la o cafea… Dar cum se întamplă de obicei, vieţile noastre ale căror drumuri se vor fi separat  de mult işi vor relua cursul iar noi ne vom minţi că aşa a fost sa fie…

Rămai cu bine Dragul Meu…

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. anamaria-roxana permalink
    Noiembrie 12, 2007 23:04

    cat de frumos iubita…super!!

  2. Iunie 25, 2009 22:01

    Multumesc:D

  3. Decembrie 22, 2009 19:11

    Intr-adevar frumos, ce pot spune?
    Trist, dar adevarat intr-o oarecare masura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: