Skip to content

A few words…

Septembrie 2, 2008

Fara pretentii de perfectiune, am doleante de reciprocitate… Am nevoie de echilibru emotional si sentimente fara termen de valabilitate, de standarde cu aceleasi cote de nivel si principii cu radacini profunde…
Imi doresc pasi marunti si siguri in locul gimnasticii la barna, oricat de spectaculos si nemaivazut s-ar desfasura salturile…
Nu-mi plac jumatatile de masura, locurile secunde, firimiturile ramase de la altii, cantitatile necalitative si calitatile necantitative…
Am nevoie sa-mi creezi senzatia ca sunt de neinlocuit desi sunt constienta ca nu e nimeni asa..
Vreau chiar sa-ti fie dor cand imi spui ca ti-e dor si sa ma iubesti cand spui ca asta simti fara sa o faci din obligatie, din interes sau din obisnuinta…
Sufar de atentie caci prin venele mele curge egocentrism, plang cand ma doare si imi place sa cred ca am puterea sa renunt la lucrurile care imi fac rau. Mai devreme sau mai tarziu…
Sunt un om slab pentru ca nu-mi accept usor esecurile, judec aparentele celor care nu-mi ingaduiesc foraje sufletesti si iert mult mai putine lucruri decat cer sa-mi fie iertate…
Poate un prea complex om simplu, desi “complicat” cred ca e cuvantul cel mai potrivit, desfiintez cu lejeritate orice argument al celor care pretind ca ma cunosc, socializez usor lasand unora falsa impresie ca imi ofer oricui prietenia si devotamentul si trec destul de rapid de la iubire la indiferenta si invers…
Accept compromisuri pentru ca sunt realista, idealista pentru ca visatoarea din mine n-am murit si inca-si face planuri si uneori nefericita pentru ca ma razgandesc mai repede decat un biet copil…
Am memorie selctiva, autosugestie constructiva si probleme cu increderea in oameni caci intentiile ascunse sunt cu certitudine singurele pe care le avem cu totii…
Nu admit judecati de la persoane inferioare mie in ceea ce priveste grosimea obrazului si numarul de ani petrecuti acasa, cred in zile bune chiar daca diminetile au fost umbrite si-n sfarsiturile care trebuie sa ne bucure pentru ca vestesc incepturi…
Sunt ceea ce SUNT si prea putine lucruri se mai pot schimba in acest sens.
Si nici nu vreau. Pentru ca-s prea incapatanata ! D’aia !
In fiecare zi alerg. Pe-acelasi drum presarat cu indicatoare catre celebrul „mai bine”, catre diminetile in care sa ma trezesc respirand lenesa aerul parfumat cu Fericire, catre serile cu amintiri surori de cruce ale floricelelor acelea care intotdeauna mi-au parut parca apretate – imortelele
Dar adeseori pasul mi-e greoi. Nu ma opresc de frica ca n-as mai putea sa o iau de la capat… Ma mai impiedic cateodata. Ma incurc ca de un siret prost legat, de sperantele mele atarnand de-o ata care nu pare sa vrea totusi sa se rupa. Rezistenta ei bate legile fizicii, ale tehnicii… Ingineria care o sustine nu se preda in facultatile noastre. Poate doar la Scoala Vietii
M-am taiat uneori cu visele sfaramate in cristale mici si ascutite… Ranile se cicatrizeaza greu. Si poate schiopatez, dar ma agat de fiecare pas cu disperarea omului care, desi cu fiecare apropiere a simtit Linia de Sosire mai mult ca pe o himera, isi pastreaza dorinta de a-si termina Drumul…
Am in bagaje franturi de Trecut, fotografii imortalizand pentru posteritate si de ce nu, poate eternitate, capturi de viata, zambete, lacrimi… In cutia pe care o port in brate scrie mare „FRAGILE”. Temator, sade in ea ce-a mai ramas dintr-un Suflet
Ma strang incaltarile. Ma apasa pe degete si senzatia e neplacuta… Ce ciudat, caci sunt exact marimea mea. O fi de la cei care m-au calcat pe (in) picioare…
Tovaras pe incalcita carare, contorizandu-mi greselile cu precizia unui ceas elvetian si amintitndu-mi mereu ca nu putem sta in loc, mi-e numai Timpul… Ii reprosez cat e de neobosit si-l implor uneori sa mai staruie macar inca putin. Langa un om, un moment, un sentiment… Ii simt puterea cand imi spune ca daca nu plec cu el, ma va uita si fiinta mea se va evapora in eter… Si-l urmez supusa, simtindu-mi strangulate dorinta, vointa, curajul… Neputinta doare.
LIFE IS ONE WAY STREET” notez cu litere de tipar in jurnalul de bord…
Invata tu privitorule din Povestile Mele scrijelite pe hartie. Nu vreau aplauze, nu vreau incurajari, nu vreau compasiune.
Vreau Pavaj de Catifea pentru Strada ta, caci Drumul meu de Piatra iti poate amputa picioarele…
Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: